Câteva comentarii la cald despre protestele împotriva puterii

Despre protestele din ultimele zile ar fi de spus foarte multe, mai ales că evenimentele s-au succedat extrem de rapid și surprinzător. Am sentimentul că traversăm o perioadă în care se poate scrie istorie și că suntem într-un punct de cotitură care poate aduce o schimbare socială majoră. În care orice este posibil și viitorul este deschis, după o lungă perioadă în care nimic nu părea că se va mișca. Aș face doar câteva comentarii, urmând să vedem cum evoluează lucrurile mai departe.

În primul rând absența totală a autorităților în acest zile. Statul acesta mai are președinte, mai are guvern, mai are ministru de interne? După ieșirea nervoasă de vineri seara, președintele Băsescu, care de obicei ne sufocă prin frecvența și durata ieșirilor sale publice, a dat bir cu fugiții. Iar biroul său de presă, total defazat față de realitătea zilei și neinspirat, a trimis astăzi un mesaj de celebrare a Zilei Culturii în care ne spune ce importante sunt investițiile în educație…Penibil! De Emil Boc n-am mai auzit de câteva săptămâni, nici la dezbaterea pe legea sănătății, nici cu alt prilej. Nu mai taie, el, domnul Boc, paglici pe nicăieri, nu ne mai spune nimic despre „reformă”, despre cum ar vrea el să salveze țara, dar nu îl lasă liderii opoziției? Elena Udrea de a cărei prezență mediatică n-am putut scăpa nici măcar de sărbători, pentru că își etala pe toate posturile talentele culinare, s-a ascuns și ea. De Traian Igaș nici nu are rost să mai vorbim. Iar restul membrilor cabinetului nu există.

Concluzia acestui tablou este degringolada totală din tabăra puterii. Cu excepția ieșirii jenante a lui Sever Voinescu, personaj care nu reprezintă nimic în acest stat, puterea pare a fi „paralizată” de valul de proteste. Este sindromul unui sfârșit de regim. Când deținătorii celor mai înalte funcții în stat nu mai au curajul să se arate public și când se recurge la violență. Sindromul unei puteri care se clatină, dar încearcă să se țină cu dinții, proces în care dispare rațiunea și dialogul.

Al doilea element important este extinderea protestelor la nivel național și modificarea caracterului lor, dintr-unul punctual într-unul cu miză politică generală. După ani de zile în care „poporul” mai întâi a stat în amorțeală și a înghițit resemnat minciuna, corupția, disprețul, umilința, sfidarea lui Traian Băsescu și slugilor sale, paharul s-a umplut până la refuz. PD-iștii și clientela lor au crezut că vor putea merge așa la infinit, pentru că acest popor nu are cultura, voința și determinarea de a-și striga în stradă nemulțumirea și de a-și cere drepturile. S-au înșelat. Subestimare gravă, eroare fatală.

Am putut vedea că printre protestatari se aflau mulți pensionari, femei, tineri, toți scoși în stradă de faptul că li s-a călcat demnitatea în diferite feluri. Am auzit scandându-se „Jos Băsescu” și chiar „vrem anticipate”, la niște proteste care nu erau organizate de partide politice. Ceea ce arată că oamenilor de fapt le pasă de viața politică pentru că îi afectează direct.

Vineri, după ce Băsescu a cerut retragerea legii, am considerat acest lucru un semnal că „se poate”, că societatea civilă, opoziția și cei care mai au curaj să-și spună punctul de vedere în această țară pot opri abuzurile. Astăzi constat că este mai mult decât atât. Că oamenilor pur și simplu le-a ajuns. Și nu a fost vorba doar despre a stopa ultima dintre aberațiile actualilor guvernanți, ci despre faptul că această putere trebuie să plece acum, nu la toamnă, nu peste un an.