Suspendarea – discuție de fond sau de oportunitate?

După ce liderii USL au anunțat ieri că opoziția va face o evaluare detaliată asupra ultimelor declarații și acțiuni ale lui Traian Băsescu și, pe baza acesteia, au în vedere demararea procedurii de suspendare, două interpretări și-au făcut loc un rapiditate într-un spațiu mediatic care s-a obișnuit să caute pretutindeni scenarii, planuri ascunse și raționamente complicate. Probabil atât de mult această societate și mediul politic în special s-a obișnuit cu strategemele și combinațiile de tip băsist încât mulți au ajuns să considere din start că în spatele oricărei idei stă ceva ascuns, subversiv .

Dar să revenim la cele două interpretări. Prima dintre ele este aceea că opoziția n-are rost să declanșeze acest demers pentru că nu are majoritate și deci nicio șansă. O asemenea argumentație este oricum lipsită de logică ab initio. Firește că opoziția nu are majoritate, altfel nu ar mai fi fost opoziție, ci ea însăși majoritate și ar fi preluat puterea. Pe de altă parte raționamentul distorsionat în acest caz ne arată cât de mult am pierdut deja din vedere, după 7 ani de Băsescu, de practici autoritariste, de discursuri populiste și manipulări, rolul și semnificația mecanismelor democratice. Ele au început să fie interpretate prin filtrul utilității sau, mai degrabă și mai periculos, al inutilității.

În 1993-1994 prima inițiativă de suspendare a unui președinte – cea îndreptată de Convenția Democratică împotriva lui Ion Iliescu (pentru infinit mai puțin decât motivele care ar justifica un asemenea proces împotriva lui Traian Băsescu) – n-a pornit nicio secundă de la vreun calcul aritmetic și, de altfel, a căzut la vot în Parlament. Lumea nu-și mai amintește că nici în 2007 la momentul inițierii suspendării nu exista o majoritate în favoarea acesteia și nici șanse prea mari de reușită. Alianța DA exista încă oficial, iar PNL și PD erau încă împreună la guvernare. Suspendarea lui Traian Băsescu a fost declanșată în februarie 2007 de către PSD și era privită la acel moment mai degrabă cu reticență de către PNL și UDMR. Echilibrul de forțe s-a schimbat ulterior, în numai două luni. 

În mod normal, într-un regim democratic, niciodată un demers al opoziției care își propune să sancționeze ori avertizeze asupra unui derapaj al puterii sau să conteste într-o formă sau alta puterea ori să vină cu soluții alternative nu pornește de la evaluarea șanselor. Dacă știm că reușim face, dacă nu suntem siguri nu mai facem nimic. Ci de la cu totul altceva: de la principiul reprezentării, al pluralismului și din nevoia unui echilibru în jocul politic democratic. Pentru că altfel, pe raționamentul „nevoii de majoritate”, opoziția n-ar mai trebui să depună nici moțiuni de cenzură, nici moțiuni simple, nici nimic. Dacă tot n-au șanse să treacă….Ca să nu mai spunem de legi sau amendamente la buget!

Al doilea scenariu este că această inițiativă încearcă să deturneze dezbaterea de la „scandalul Geoană” sau cumva să atragă atenția asupra faptului că, uite, dacă îl suspendăm pe Băsescu, vreți să rămână țara pe mâna lui Geoană?!

Aici mi se pare că propaganda băsistă a acționat încă o dată eficient. Nu știu de unde a pornit această explicație și care este substratul ei. Dar am văzut cu câtă rapiditate a îmbrățișat-o instantaneu, ca la comandă, întreaga suflare pedistă și uneperistă. Acesta este, de fapt, răspunsul lor strategic la o situație care, pe fond, nu le e deloc favorabilă și care îi obliga să intre în defensivă. Deci în loc să discutăm de gravul atac al lui Traian Băsescu împotriva puterii judecătorești și a tot ce reprezintă instanță și lege în România (să nu uităm că în urmă cu două săptămâni președintele a mai avut o ieșire similară, iar PNL a vorbit și atunci de ipoteza suspendării), pe unii îi preocupă mai mult legătura dintre suspendare și Geoană. În „țara scenaritei” nu e important care sunt pe fond faptele lui Traian Băsescu susceptibile de a-i atrage suspendarea, ci strategiile de imagine sau eventualele motivații ascunse. 

Constat cu regret că pe zi ce trece nu mai avem repere valorice, devine din ce în ce mai greu să deosebim ce este important și ce nu, suntem tot mai dispuși să trecem cu vederea chestiuni grave și să cădem în capcana manipulării. Germenii autoritarismului au prins deja rădăcini. Doar că nu suntem încă pe deplin conștienți de asta…Când ne vom trezi s-ar putea să fie târziu…