Ciuhodaru și Piedone: două lecții de ținut minte

S-a încheiat o perioadă agitată pentru USL și partidele sale. În mod surprinzător, discuțiile din interior n-au fost generate nici de relația dintre PSD și PNL, nici de chestiuni doctrinare sau programatice, care au putut fi armonizate, nici măcar de distribuția candidaturilor ca principiu. Neînțelegerile au venit dinspre PC, partenerul minoritar din USL și s-au centrat în jurul a două personaje individuale: Tudor Ciuhodaru și Cristian Popescu Piedone.

Ei bine, acum când cunoaștem deznodământul, PC în speță și USL în general trebuie să învețe din aceste două exeperiențe. Interesant este că datele de pornire ale lui Ciuhodaru și Piedone trebuiau să îndemne la mai multă precauție, nu justificau nicidecum un „cec în alb” și cu atât mai puțin decizii politice care să afecteze USL-ul, și așa bombardat din toate părțile de adversari. Să ne amintim că Ciuhodaru a oscilat în toată această perioadă între putere și opoziție, fiind când la PSD, când la UNPR, când la PC. Iar Piedone a avut o contribuție importantă la pierderea de către opoziție a alegerilor pentru Colegiului 19 din București, fost fief PC, câștigat anul trecut de PD prin Teo Trandafir. 

Ce învățăm așadar din cele două lecții?

„Lecția Ciuhodaru” ne spune că logica funcției sau candidaturii cu orice preț nu are ce căuta într-o construcție care trebuie să dea o bătălie foarte grea și care își propune să facă politică altfel. Iar cine crede că este atât de important de unul singur încât pentru satisfacerea orgoliului său trebuie călcate în picioare acorduri și aruncată în aer o construcție întreagă ori face jocul adversarilor, având altă agendă, ori are o înțelegere limitată.

Dacă pentru toată lumea există niște reguli, pe care mulți oameni de calibru și poate mai îndreptățiți la candidaturi le-au acceptat, mie îmi ridică semne de întrebare cei care cred că pentru ei trebuia făcută o excepție. E valabil nu doar în cazul Ciuhodaru, ci și al celorlalte voci din PNL și PSD, ce-i drept puține la număr, care au continuat să facă agitație de pe margine, explicându-ne cum candidatura lor e mai importantă decât tot proiectul USL. În contrapartidă cu aceștia, merită amintit exemplul colegului nostru Nini Săpunaru, de la Vrancea, care a renunțat să solicite candidatura la Primăria Focșani, deși ar fi fost îndreptățit să o facă. Pentru el au fost mai importante principiile comune stabilite în USL și obiectivul mare decât să ajungă primar cu orice preț.

„Lecția Piedone” este și mai importantă. Pentru că vine pe un teren mai sensibil și într-o „locație politică”, Bucureștiul, care poate schimba sensul unor alegeri și înclina balanța decisiv. Deci cu atât mai puțin își aveau loc aici jocuri și stratageme. Când a apărut ipoteza susținerii de către USL a lui Sorin Oprescu pentru un nou mandat, s-au repezit chiar unii dintre liberali să ne spună că nu e bun, ba pentru că e de stânga, ba pentru că ar fi înțeles cu PD-ul. Și că în locul lui ar trebui susținut Piedone - mare om de dreapta și mare opozant!

Până la urma urmei, procentele din sondaje, susținerea publică sunt atuul principal, dar nu singurul criteriu în alegerea unui candidat. Mai contează și alte elemente, cum ar fi un tip de conduită politică, incluzând înțelegerea apartenenței la o echipă, cu un obiectiv comun care prevalează asupra intereselor locale și calculelor personale. USL nu avea nevoie acum de aceast episod, chiar dacă el s-a încheiat repede și fără consecințe majore. El putea fi evitat dacă toată lumea ar fi înțeles de la bun început toate aceste lucruri. Oricum, sper ca aceste „lecții” să fie ultimele...