Congo – modelul de stat băsist

Am citit întâmplător un comentariu al lui Dragoș Paul Aligică de pe contributors.ro. N-aș face referire la el, dacă nu ar abunda de premise false și aberații periculoase, pe care autorul, cu pretenții de „ideolog al dreptei”, le propagă într-un demers furibund împotriva a ceea ce el crede că este „statul social.” Că România nu e un „stat social” am mai argumentat și o voi mai face. Tezele expuse de Dragoș Aligică au nevoie însă de un răspuns, pentru că în spatele lor stă un discurs nu doar populist, ci de-a dreptul fascistoid, pe care sunt convinsă că îl vom auzi tot mai des de acum înainte din zona băsistă.

În primul rând, ideea că în România de azi statul asigură gratis de toate pentru toți. Aceasta este proiecția unei lumi paralele, nu a celei în care trăim. Când e gratis sănătatea? Când angajații (și mai nou pensionarii) plătesc CAS, când pacientul vine cu medicamente de acasă sau când trebuie să plătească analizele pentru că plafonul de la Casă s-a epuizat? Educația e gratis în aparență, pentru că elevii nu plătesc ei personal taxe. Dar părinții lor nu sunt contribuabili la stat? Ce mai e gratis în România? Transportul public? Televiziunea publică? Poșta? Siguranța publică? Apa de la robinet? Astea nu, doar aerul respirat este încă gratis...

A doua aberație este aceea că „majoritatea cetățenilor e incapabilă să se imagineze altfel decât în calitatea de beneficiari ai ajutoarelor și „drepturilor” de stat.” Într-o confuzie deliberată sunt amestecați așadar în categoria asistaților toți cei care apelează la servicii publice – adică aproximativ toată populația României, toți cei care au fost vreodată la o policlinică sau au mers la gradiniță la stat.

Eu nu cred că majoritatea așteaptă pomeni de la stat. Generalizarea simplistă de acest tip, care se îmbină perfect cu teoria băsistă că suntem „un popor de leneși”, ce merită să trăiască prost, oferă unei puteri incompetente și cinice justificarea perfectă pentru tăierile de venituri, închiderea de spitale și școli sau concedierile de-a valma. Cred însă că majoritatea cetățenilor așteaptă nu asistență, nu o mână întinsă, nu să le „bage cineva în traistă”, ci așteaptă ca statul să-și onoreze partea de „contract social”, ca după ce au cotizat ani de zile să beneficieze de o pensie decentă sau de servicii publice de calitate, atunci când au nevoie. Și mai ales așteaptă să fie tratați corect și cu respect de către autorități, care sunt în slujba lor, nu invers.

A treia observație se leagă de încercarea de a induce o nouă falie de conflict între plătitorii de taxe și așa-zișii asistați (deși aici e o fractură logică, dat fiind că mai sus aflasem că toți cetățenii primesc de toate de la stat și că au mentalitate de asistați).

Faptul că există anumite grupuri în comunitățile locale care primesc ajutoare de la stat în mod fraudulos, pe boli inventate, nu ține de statul social sau ne-social, ci de corupția din sistem sau de interesele de a folosi asemenea grupuri ca masă de manevră electorală. Aceștia sunt un număr restrâns. Nu ne spune însă domnul Aligică ce ar trebui făcut cu persoanele cu dizabilități, cu bătrânii, cu copiii orfani sau cu persoanele care au rămas șomere cu 2-3 ani înainte de pensionare, care sunt prea „tinere” pentru a beneficia de pensie, dar prea în vârstă pentru a mai fi angajate undeva. Acești „asistați” sunt frații, părinții, bunicii sau copiii noștri, ai plătitorilor de impozite. Deci însăși ideea că cineva concepe un asemenea conflict este halucinantă. Egalitatea de șanse sau accesul la educație sunt „bunuri” câștigate ale umanității, ele aparțin lumii civilizate. La fel și investiția în educație. O societate care nu se preocupă de copiii ei, de generația tânără, își distruge viitorul. Iar o societate care-și abandonează vârstnicii sau pe cei cu dizabilități pe motiv că sunt prea mulți și prea costisitori își pierde umanitatea. Nu sunt chestiuni care țin de statul social, stânga sau dreapta. 

Dar aceste lucruri nu sunt importante pentru ideologii băsismului, care sub falsa etichetă de „dreapta” au o abordare care, de fapt, este de lumea a treia. Am putea lua drept model, spre exemplu, Congo, unde nu este nici stat social, nici asistență, nici atâtea „pretenții de la stat”, unde se poate și fără hrană, îmbrăcăminte și încălțăminte. Respectă toate criteriile viziunii băsiste.

Aberațiile de mai sus sunt de fapt fundamentele amorale ale „doctrinei Băsescu”, pentru care principiul este „te descurci sau mori.” Asta este soluția, îmbrăcată într-un discurs cu reminiscențe fascistoide, pe care se pregătește să o servească actuala putere societății românești. Iar în loc de „gazare” se aplică încurajarea „ieșirilor naturale din sistem.”